Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, despre noua Platformă informatică a asigurărilor sociale de sănătate (PIAS), că va interacționa cu pacientul și va putea fi accesată atât de pe telefonul mobil, cât și de pe laptop sau alt dispozitiv, cu un cod și o parolă.
„Este vorba de un proiect realizat prin PNRR, pentru că PNRR-ul a avut şi o componentă de digitalizare, unde Ministerul Sănătăţii a beneficiat de 400 de milioane de euro. 100 de milioane de euro din aceşti 400 au fost destinaţi noii platforme integrate a asigurărilor de sănătate. În decembrie vom avea prima înfăţişare. (..) Se va testa în sisteme pilot, astfel încât să nu afectăm activitatea”, a spus ministrul Sănătăţii, citat de News.ro.
Ministrul Alexandru Rogobete a precizat că „transferul informaţiilor şi al datelor din platforma veche în platforma nouă va dura foarte mult, aproape şase luni”.
„Noua platformă vine, pe lângă informatizarea adaptată anului 2025, cu ceva nou, va interacţiona cu pacientul. Şi asta este o noutate. Platforma va putea fi accesată de pacient atât de pe telefonul mobil cât şi de pe laptop sau alt dispozitiv cu un cod şi o parolă, iar pacientul îşi va putea vedea istoricul medical. În sfârşit, acel dosar electronic al pacientului va fi disponibil, îşi va putea accesa istoricul vizitelor, va putea vedea cât a costat fiecare investigaţie şi cât a decontat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Va putea face programări în sistem electronic la ambulatoriu şi la medicul de familie”, a precizat ministrul Sănătăţii.
„Reţeta electronică, scrisoarea medicală, trimiterea, toate documentele practic dispar şi se mută în această platformă. Vă dau un exemplu. Vă duceţi la medicul de familie şi vă prescrie un antibiotic. Vă duceţi la o farmacie pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a buletinului de identitate. Pentru început vom funcţiona pe toate cele trei sisteme. Încet, încet ne dorim să mergem în zona cărţii de identitate integrate. Farmacistul va vedea în platformă prescripţia medicală şi vă eliberează antibioticul, fără alt document”, a explicat ministrul.
Noua platformă informatică a asigurărilor de sănătate, care va înlocui actuala platformă PIAS, urmează să fie complet operațională în august 2026, spunea Alexandru Rogobete, în luna septembrie.
Editor: IFA
















