You are currently viewing DOUĂ PERSOANE DIN COJASCA, CERCETATE DE POLIȚIȘTI PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

DOUĂ PERSOANE DIN COJASCA, CERCETATE DE POLIȚIȘTI PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

La data de 8 noiembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 53 de ani și o femeie, de 29 de ani, ambii din comuna Cojasca, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Din investigațiile efectuate a rezultat că la data de 4 noiembrie a.c., în intervalul orar 22:00-23:00, cei doi, în timp ce s-ar fi deplasat cu două autoturisme în localitatea Bujoreanca, ar fi blocat un alt autoturism în trafic, în care s-ar fi aflat o tânără, de 23 de ani.

Ulterior, suspecții ar fi coborât din autoturism, moment în care ar fi agresat-o fizic pe tânără și ar fi constrâns-o să urce într-unul dintre autoturisme, împotriva voinței sale, transportând-o la locuința bărbatului, din comuna Cojasca.

Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 120 de ore împotriva agresorilor.

Pe parcursul zilei de 8 noiembrie a.c., cele două persoane reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de polițiștii Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți.

Pe numele acestora a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

IPJ DÂMBOVIȚA