You are currently viewing Bază sportivă modernă, inaugurată, astăzi, la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion”, din Titu

Bază sportivă modernă, inaugurată, astăzi, la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion”, din Titu

Zi importantă, astăzi, pentru tinerii din Titu. Administrația locală a inaugurat un proiect, în valoare totală de 4,22 miliarde lei vechi, care le este deicat. Este vorba despre baza sportivă de la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion”, finanțată, în mod egal din bugetul local al orașului Titu și prin Programul Județean de Dezvoltare Locală al Consiliului Județean Dâmbovița.

Potrivit primarului orașului dâmbovițean, Laurențiu Costache, noua bază sportivă cuprinde „două terenuri multifuncționale pe care se pot practica fotbal, baschet și volei, precum și 300 de locuri în tribune. Este un spațiu modern, gândit pentru activitățile elevilor și pentru dezvoltarea lor prin mișcare, disciplină și spirit de echipă.”

La inaugurare au fost prezenți Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul, Marian Tănase, deputatul Carmen Holban, echipa Primăriei Titu, primari dâmbovițeni, cadre didactice, elevi și sportivi ai orașului.

„Le mulțumesc tuturor pentru sprijin, pentru implicare și pentru colaborarea constantă în dezvoltarea comunității noastre.
Adevărata valoare a acestui proiect se va vedea în timp: pe aceste terenuri se vor forma generații de tineri, se vor lega prietenii, se va construi caracter, iar pasiunea pentru sport va găsi aici un loc sigur și modern în care să crească. Astfel de investiții aduc progres real și durabil pentru orașul Titu.
Vom continua să dezvoltăm orașul nostru, pas cu pas, prin proiecte solide, care aduc beneficii concrete și contribuie la viitorul comunității.

Dezvoltarea începe atunci când oferim tinerilor din județul nostru șansa să se joace și să crească sănătoși, a subliniat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

„Ceea ce contează cu adevărat este că aici, pe aceste terenuri, vor fi râsete, pasiune și prietenii care țin o viață întreagă. Asta e investiția care chiar face diferența.”

AUTOR: F.S.