Majestatea Sa Custodele Coroanei a primit la Palatul Elisabeta pe Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Alexandru Munteanu. A luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu.
Custodele Coroanei şi Prim-ministrul au discutat despre continuarea acțiunilor regale în susținerea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi urmarea unor proiecte în domeniul educației, economiei, culturii, societății civile și administrației publice în Republica Moldova.
Din partea Guvernului Republicii Moldova, au fost prezenți Eugen Osmochescu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Vladimir Bolea, viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Dorin Junghietu, ministrul Energiei, și Alexei Buzu, secretar general al Guvernului.
Au participat domnul Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București, precum și domnul Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova.
La ceremonia de primire și-au dat concursul Brigada 30 Gardă Mihai Viteazu și Cavaleria Jandarmeriei Române.
















