You are currently viewing Peste 32.000 de pacienți dâmbovițeni cu diabet se află în evidența medicilor

Peste 32.000 de pacienți dâmbovițeni cu diabet se află în evidența medicilor

Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a marcat, alături de structurile de sănătate publică din țară și din lume, Ziua Mondială a Diabetului Zaharat – 14 noiembrie, sub deviza „Nu lăsa diabetul să-ți dicteze viața”.

Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat este în creștere constantă, iar Dâmbovița nu face excepție. În anul 2024, 845 de cazuri noi au fost înregistrate la nivelul județului, în timp ce 32.109 pacienți se aflau în evidențele medicale la finalul anului. La nivel național, în evidența serviciilor de specialitate figurau, în 2024, aproape 1,5 milioane de români diagnosticați cu diabet, dintre care peste 114.000 reprezentau cazuri noi.

Pentru a atrage atenția asupra acestei probleme de sănătate publică, Organizația Mondială a Sănătății și Federația Internațională a Diabetului au instituit Ziua Mondială a Diabetului încă din 1991, o campanie care astăzi implică milioane de oameni din întreaga lume.

În județul Dâmbovița, Direcția de Sănătate Publică derulează, alături de Institutul Național de Sănătate Publică, activități în cadrul proiectului european JACARDI – Prevention of NCDs, menit să reducă incidența bolilor cardiovasculare și a diabetului prin educație, prevenție și diagnostic precoce.

Proiectul se desfășoară în trei localități dâmbovițene – Cornești, Valea Mare și Vulcana-Băi – unde au fost aplicate chestionare privind starea de sănătate și accesul la servicii medicale, cu sprijinul asistenților medicali comunitari.

Inițiativa vizează creșterea gradului de alfabetizare în domeniul sănătății, dezvoltarea capacității pacienților de a-și gestiona boala și sprijinirea persoanelor diagnosticate pentru o mai bună integrare socială și profesională.

Prin acțiunile sale, DSP Dâmbovița susține obiectivele asumate la nivel global, ca până în 2030, 80% dintre persoanele cu diabet să fie diagnosticate și să aibă un control bun al glicemiei și tensiunii arteriale, iar toți pacienții cu diabet de tip 1 să aibă acces la tratament și monitorizare adecvată.

O provocare reală pentru sistemul sanitar, dar și o chemare la responsabilitate pentru fiecare dintre noi, în fața unei afecțiuni care poate fi prevenită sau măcar ținută sub control printr-un stil de viață echilibrat, mișcare și educație pentru sănătate.

AUTOR: F.S