You are currently viewing Regal de balet la Târgoviște, aseară, pe scena Liceului de Arte „Bălașa Doamna”

Regal de balet la Târgoviște, aseară, pe scena Liceului de Arte „Bălașa Doamna”

Eleganță, grație și emoție, acestea au fost coordonatele serii de vineri, când Amfiteatrul „George Enescu” al Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște a găzduit un veritabil regal, dedicat Săptămânii Mondiale a Baletului.

Evenimentul a reunit pe scenă elevele secției de coregrafie ale liceului, alături de micile balerine de la Școala de balet „Daniela Rotari”, Școala Populară de Artă „Octav Enigărescu” și Studioul de balet „Pirouette” din cadrul Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” Găești.

Într-un decor rafinat și o atmosferă încărcată de emoție, publicul a fost purtat printr-un spectacol al sensibilității și al disciplinei artistice. Fiecare moment a transpus în mișcare povești despre pasiune, efort și frumusețea artei dansului, aducând în prim-plan talentul și dăruirea tinerelor interprete.

Ritmurile delicate și mișcările pline de expresivitate au conturat o seară memorabilă, în care balerinele au demonstrat că dansul clasic rămâne una dintre cele mai pure forme de artă, într-o sărbătoare a dansului și a sensibilității.

AUTOR: F.S.