Joi, 20 noiembrie, de la ora 17:00, Biblioteca din Gura Ocniței va găzdui un eveniment cu totul special, „Seară de Poveste”, o inițiativă dedicată legăturii dintre copii, părinți și bunici, dar și redescoperirii tradițiilor și a bucuriei simple a poveștilor de altădată.
Într-o atmosferă caldă, cu parfum de amintiri și colinde, participanții vor putea asculta povești, rememora întâmplări din copilărie și regăsi spiritul autentic al Crăciunului, așa cum se trăia odinioară în satele românești.
Evenimentul îi are ca invitați pe părintele Alexandru Olteanu și pe Steliana Mițoi, gazda serii, și este un proiect inițiat de Cristina Sima, cu sprijinul Primăriei Gura Ocniței.
„Seară de Poveste” promite o întâlnire emoționantă între generații, un prilej de comuniune și de întoarcere la esența lucrurilor simple, cuvintele rostite din inimă, zâmbetele sincere și poveștile care încă aduc lumină în suflet.
AUTOR: F.S.
















