You are currently viewing Risc moderat de avalanșe pe crestele Bucegilor

Risc moderat de avalanșe pe crestele Bucegilor

Pe crestele Munților Bucegi, ultimele ninsori și scăderea temperaturilor au adus un strat nou de zăpadă de peste 25 cm, depus peste zăpada veche prezentă în văile umbrite și în apropierea culmilor.

Conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie, la altitudini de peste 2000 m, zăpada este ușor umezită, iar încălzirea prognozată pentru următoarele zile va accentua instabilitatea stratului, favorizând declanșări spontane de curgeri și avalanșe de mici sau medii dimensiuni, mai ales în orele amiezii.

Riscul de avalanșă este moderat (grad 2), dar se poate amplifica în cazul supraîncărcării stratului de zăpadă, de exemplu, prin prezența turiștilor sau a schiorilor pe pantele înclinate.

În zonele aflate sub 1800 m, stratul nou de zăpadă este subțire și se va topi treptat, riscul producerii unor curgeri izolate fiind redus. Totuși, avalanșe pornite de la altitudini mai mari pot coborî până în acest etaj altitudinal.

În următoarele zile, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, cu cer variabil și precipitații temporare.

În intervalul 21–22 noiembrie, sunt așteptate ploi în zonele sub 2000 m și precipitații mixte în cele înalte. Cantitățile de apă pot depăși local 25–30 l/mp în Carpații Meridionali.

Vântul va sufla cu intensificări temporare de 40–70 km/h, iar pe crestele înalte rafalele pot atinge 80–90 km/h.

Autoritățile îi sfătuiesc pe turiștii care urcă în Bucegi în perioada următoare să evite zonele abrupte, să consulte prognozele meteo actualizate și să respecte avertizările salvamontiștilor, întrucât stratul de zăpadă instabil și vântul puternic pot face deplasarea dificilă și periculoasă.

AUTOR: F.S.