Echipa națională de fotbal a României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul meciurilor de baraj. Pentru a ajunge la turneul final, tricolorii trebuie să câștige două meciuri, semifinală și finală, ambele disputate într-o singură manșă.
În urma tragerii la sorți de astăzi, 20 noiembrie, de la Zurich, România va disputa semifinala, în 26 martie 2026, în Turcia. Dacă va învinge, finala o va disputa tot în deplasare, în Slovacia sau Kosovo.
Meciul cu Turcia se va disputa la Istanbul, iar finala barajului, dacă vom trece de turci, o vom juca pe 31 martie, tot în deplasare, conform tragerii la sorți a terenului. Turcia a încheiat pe locul 2 grupa E din preliminarii, în spatele Spaniei, cu 13 puncte în 6 meciuri. În ultima etapă au remizat, 2-2, în deplasare, cu lidera grupei, campioana europeană.
România s-a aflat în urna a patra, obținând locul la baraj prin intermediul clasării din Liga Națiunilor 2024/25.
Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene și intercontinentale.
Tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale 2026 este programată în 5 decembrie, la Washington, de la ora 19:00.
M.I.














