Campania electorală pentru alegerile parțiale din orașul Găești a început astăzi, iar structurile Ministerului Afacerilor Interne au prezentat măsurile stabilite pentru buna desfășurare a întregului proces. Este o perioadă în care ordinea publică, corectitudinea competiției electorale și protejarea materialelor de vot devin priorități, iar autoritățile transmit că sunt pregătite pentru un scrutin desfășurat în condiții de siguranță.
IPJ Dâmbovița arată că, potrivit cadrului legal, campania electorală se desfășoară până în dimineața de sâmbătă, 6 decembrie, înainte de ziua votului din 7 decembrie. În acest interval, principalele misiuni ale structurilor MAI vor fi, după cum precizează instituția, „menținerea ordinii publice, asigurarea măsurilor necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor electorale și verificarea tuturor semnalărilor de posibile incidente electorale”.
O componentă esențială este protejarea buletinelor de vot și a materialelor necesare votării. Potrivit comunicatului, „efectivele MAI asigură securitatea buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării pe timpul operațiunilor de tipărire, confecționare, transport și depozitare”. Tot Ministerul are în responsabilitate și măsurile de protecție la sediul Biroului de circumscripție orășenească Găești.
Autoritățile subliniază că structurile MAI din județ „au experiență în gestionarea acestor misiuni” și că au fost adoptate toate măsurile pentru ca această campanie electorală „să se desfășoare în condiții de siguranță pentru candidați și cetățeni”. Reprezentanții instituției subliniază că, la campaniile trecute, cele mai multe sesizări au vizat nerespectarea regulilor privind afișajul electoral.
În ceea ce privește modul de soluționare al eventualelor incidente, mesajul MAI este ferm: „orice sesizare, indiferent de persoanele implicate, va fi tratată de angajații MAI cu profesionalism și echidistanță, prioritatea noastră fiind respectarea legii și aplicarea ei în mod echilibrat și transparent”.
Instituția a transmis și informații privind exercitarea dreptului de vot. Pot vota cetățenii români care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor, precum și cetățeni ai altor state membre UE cu domiciliu sau reședință în România. Se acceptă mai multe tipuri de acte valabile, inclusiv cartea electronică de identitate, document care „nu necesită dovada domiciliului sau a reședinței”, deoarece, prin sistemul informatic SIMPV, „adresa de domiciliu sau de reședință se va afișa automat pe tabletă”.
MAI reamintește că dreptul de vot se poate exercita „numai de alegătorul care își are domiciliul sau reședința în orașul Găești”, cu condiția ca reședința să fi fost stabilită cu cel puțin 6 luni înaintea scrutinului.
Un accent important este pus pe combaterea dezinformării. Autoritățile atrag atenția că, la alegerile precedente, au circulat „narative false în mediul online”, inclusiv „clipuri cu conținut manipulator de tip deepfake și conturi false care imitau site-uri de presă și instituționale”. MAI solicită cetățenilor „să nu distribuie informații neverificate” și subliniază că tentativele de manipulare pot fi combătute doar „printr-un efort comun al autorităților și cetățenilor”.

Scrutinul pentru funcția de primar al orașului Găești are o miză locală importantă, iar autoritățile dau asigurări că procesul va avea loc în condiții de legalitate și siguranță.
AUTOR: F.S.
















