Hotel Peștera Wellness & Spa a obținut în această seară, în cadrul Galei Termalia Awards, titlul de „Cel mai bun Spa din România pentru un hotel de 5 stele”. Distincția, acordată în cadrul unui eveniment de referință pentru industria wellbeing, confirmă nivelul ridicat al serviciilor și devotamentul echipei.
În mesajul transmis cu această ocazie, reprezentanții hotelului au subliniat: „Este o distincție care vorbește despre efortul constant, atenția la detalii și pasiunea echipei noastre. Le mulțumim oaspeților care ne aleg pentru autenticitate și liniște. Vom continua să oferim un wellness care se simte cu adevărat.”

Gala Termalia Awards, ajunsă la ediția a opta și organizată anul acesta la Kronwell Brașov, reunește peste 170 de operatori și furnizori din industria wellbeing. Evenimentul este recunoscut pentru rolul său în promovarea performanței, încurajarea inovației și consolidarea profesioniștilor din domeniu. În fiecare an, gala oferă un spațiu dedicat conectării, schimbului de experiență și recunoașterii celor mai bune practici din România.

Organizatorii au transmis că Termalia Awards „creează acest cadru de interacțiune, care – dincolo de celebrarea performanțelor – înseamnă networking și conectare la tot ceea ce înseamnă industria wellbeing din România”. Premiile reprezintă punctul culminant al anului pentru cei din domeniu, aducând în prim-plan evoluția și realizările remarcabile ale participanților.
Hotel Peștera Wellness & Spa continuă astfel tradiția ospitalității începută în 1923 și își consolidează statutul de „Furnizor de Fericire”, cu un concept centrat pe autenticitate, relaxare și experiențe premium.

AUTOR: F.S.














