Comercianții care nu înlocuiesc produsele, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție, vor fi amendați cu până la 25 de mii de lei, precizează textul legii promulgate de președintele Dan.
”Am promulgat săptămâna aceasta legea care introduce amendarea comercianților cu sume cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a înlocui produsele achiziționate, fie fizic, fie online, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție. Această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege și întărește protecția consumatorilor”, a anunțat președintele Nicușor Dan pe Facebook.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 29 octombrie, un proiect de lege potrivit căruia refuzul vânzătorului de a înlocui un produs în cazul în care acesta este neconform intră în categoria contravențiilor și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.
Astfel, începând cu 23 noiembrie 2025, va intra în vigoare Legea 190/2025 care modifică ordonanța, astfel încât să includă amenzi cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei pentru comercianții care nu înlocuiesc produsele defecte în termenul specificat, de 30 de zile.
Editor: IFA
















