În zona montană înaltă a județului Dâmbovița, condițiile meteorologice rămân nefavorabile. Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou buletin nivometeorologic, valabil până mâine seară, 2 decembrie, ora 20:00, care anunță risc însemnat de avalanșe în Munții Bucegi și vreme instabilă la altitudini mari.
La peste 1800 de metri, ultimele ninsori au adus un strat nou de zăpadă de 20–30 de centimetri, iar local chiar de peste 40 cm. La Vârful Omu, grosimea stratului ajungea, aseară, la 135 cm.
Meteorologii avertizează că în partea superioară a masivelor s-a format un strat umezit și cu rezistență scăzută, depus peste zăpada veche și întărită, ceea ce favorizează declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și, izolat, chiar mari. Riscul este amplificat de temperaturile diurne apropiate de zero grade și de eventualele supraîncărcări provocate de turiști sau schiori.
Sub 1800 de metri, stratul de zăpadă este redus, prezent mai ales de la 1700 m altitudine, iar precipitațiile vor fi mixte, temporar sub formă de ninsoare.
Potrivit ANM, vremea va fi temporar închisă, cu cer predominant noros și temperaturi ușor peste mediile normale pentru această perioadă. Local în Carpații Meridionali se vor semnala precipitații slabe, iar stratul de zăpadă se va mai îngroșa cu până la 5 cm. Vântul va sufla moderat, cu intensificări care pot atinge 50–60 km/h pe creste, iar ceața și depunerile de chiciură pot reduce vizibilitatea.
Salvamontiștii și meteorologii le recomandă turiștilor să evite deplasările neesențiale sau traseele alpine pentru care nu sunt pregătiți. Zăpada este instabilă, iar condițiile meteo pot suferi modificări bruște.

AUTOR: F.S.
Foto Facebook Sergiu Olteanu, meteorolog Stația Vf. Omu
















