You are currently viewing Primăria Lungulețu: trotuarele sunt pentru pietoni, nu pentru tractoare și remorci

Primăria Lungulețu: trotuarele sunt pentru pietoni, nu pentru tractoare și remorci

Primăria Comunei Lungulețu transmite un mesaj ferm locuitorilor, după ce în ultimele săptămâni au fost constatate numeroase situații în care tractoare, remorci și utilaje agricole au fost parcate pe trotuare sau au blocat accesul pietonilor. Autoritatea locală reamintește că trotuarele trebuie să fie destinate exclusiv circulației pietonale, iar ocuparea lor reprezintă o încălcare a legislației rutiere și un risc major pentru comunitate.

În mesajul public, administrația locală subliniază că „trotuarul trebuie să rămână liber”, precizând că astfel de parcări nepermise afectează în primul rând copiii, persoanele vârstnice și persoanele cu dizabilități. Primăria avertizează că, în perioada următoare, vor fi realizate verificări împreună cu Poliția, iar măsurile necesare vor fi aplicate acolo unde regulile sunt încălcate.

Locuitorilor li se solicită să parcheze utilajele agricole doar pe proprietățile personale sau în zone care nu afectează circulația publică.

Primăria Lunguleți le mulțumește celor care respectă normele și contribuie la menținerea unui mediu sigur și ordonat.

AUTOR: F.S.