În această după-amiază, 5 decembrie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii Formațiunii Rutiere Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident în localitatea Românești.
Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 19 ani, din comuna Potlogi, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711 D, în localitatea Românești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un stâlp.
În urma evenimentului, 3 persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Potlogi, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Totodată, Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a acționat cu două autospeciale.
IPJ DÂMBOVIȚA
















