Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea evoluției vremii pentru următoarele două săptămâni în Muntenia, interval ce include și județul Dâmbovița. Primele zile vor fi dominate de nebulozitate, iar temperaturile maxime nu vor depăși, în medie, 7–8 grade. Potrivit meteorologilor, o încălzire treptată se va resimți în special în zonele de deal în perioada 10–12 decembrie, când valorile diurne pot urca până la 10–11 grade.
După acest scurt interval mai blând, regimul termic va oscila de la o zi la alta, însă temperaturile maxime se vor menține, în general, la valori de 8–9 grade. Minimele vor avea, în medie, între 1 și 2 grade, ceea ce înseamnă că sunt posibile temperaturi negative, mai ales în jurul datei de 15 decembrie și după 20 decembrie, când răcirea se poate accentua.
Precipitațiile vor fi puține în prima parte a intervalului, existând doar posibilitatea unor burnițe sau ploi slabe izolate în zilele de 8–12 decembrie. ANM anticipează însă că, după 19 decembrie, probabilitatea apariției precipitațiilor va crește semnificativ, fenomen valabil pentru întreaga regiune.
AUTOR: F.S.
















