Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române anunță că, în această dimineață, circulația se desfășoară fără drumuri naționale sau autostrăzi blocate, însă șoferii sunt îndemnați la prudență din cauza ceții care afectează mai multe zone ale țării.
Potrivit poliției rutiere, la nivel național se circulă pe un carosabil umed, iar în județele Arad, Argeș, Bihor, Caraș-Severin, Dâmbovița, Harghita, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiș vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri.
Pe principalele artere rutiere, între care autostrăzile A1, A2, A3, DN1 și DN7, traficul este fluent, cu vizibilitate bună, fiind semnalate doar precipitații slabe sub formă de ploaie.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să se informeze înainte de a porni la drum, să mențină geamurile curate pentru o vizibilitate optimă, să adapteze viteza la condițiile meteo și să folosească frâna de motor atunci când este nevoie de reducerea vitezei.
AUTOR: F.S.
















