Rezultatul alegerilor parțiale de la Găești a generat reacții imediate în rândul liderilor politici dâmbovițeni. Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj amplu, în care subliniază importanța victoriei obținute de candidatul social-democrat Alexandru Iorga, dar și direcția în care organizația își propune să continue administrarea comunităților locale.
„Oamenii au încredere și au ales, fără niciun dubiu, seriozitatea în administrație: victoria de la Găești confirmă susținerea puternică pentru PSD în Dâmbovița și este cu atât mai importantă cu cât orașul a fost condus timp de 10 ani de liberali. Ani mulți de promisiuni fără acoperire de care găeștenii s-au săturat, iar acum au ales schimbarea. Au ales candidatul PSD Dâmbovița”, a afirmat liderul social-democrat.
Corneliu Ștefan a precizat că scorul obținut de social democrat, de 67,4%, este un mandat ferm din partea comunității, „un rezultat care arată clar că oamenii își doresc o administrație competentă, concentrată pe proiecte și dezvoltare”.
În mesajul său, președintele PSD Dâmbovița a ținut să mulțumească votanților și să transmită direcțiile viitoare ale organizației.
„Le mulțumesc locuitorilor orașului Găești pentru votul lor și îi asigur pe toți dâmbovițenii că vom munci în continuare la fel, cu inițiative concrete care să le îmbunătățească viața – pentru ca ei să simtă zi de zi ce înseamnă să fii reprezentat corect.”
Corneliu Ștefan a subliniat că, în prezent, „PSD conduce administrațiile locale în 6 dintre cele 7 localități urbane din Dâmbovița”, iar rezultatul de la Găești consolidează această poziție. Tot el a amintit că, „la nivel național, PSD a câștigat 12 dintre cele 14 UAT-uri în care au avut loc alegeri, inclusiv președinția Consiliului Județean Buzău”.
AUTOR: F.S.
















