You are currently viewing Lapte praf pentru bebeluși, retras din magazinele Auchan, Kaufland și Selgros

Lapte praf pentru bebeluși, retras din magazinele Auchan, Kaufland și Selgros

Retailerii Auchan, Selgros și Kaufland au anunțat o rechemare preventivă, de urgență, a unor loturi din formulele de lapte praf pentru sugari, respectiv NAN 1 Optipro și NAN 1 Comfortis, din cauza identificării prezenței bacteriei Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine a produselor.

Bacteria poate să fie un risc major pentru sănătatea bebelușilor, mai ales pentru cei foarte mici.

Produsele au fost comercializate în magazinele Auchan din România, din mai multe județe și pot fi identificate după numerele de lot și data durabilității de pe ambalaje.

Produsele vizate

NAN 1 Comfortis 800 g

  • Lot nr. 52820346AC – Data durabilității minimale: 31.10.2027
  • Lot nr. 52820346AE – Data durabilității minimale: 31.10.2027
    NAN 1 Optipro 800 g 
  • Lot nr. 52850346AB – Data durabilității minimale: 31.10.2027
  • Lot nr. 52850346AC – Data durabilității minimale: 31.10.2027                                NAN 1 Optipro 400 g
  • Lot nr. 52880346AB – Data durabilității minimale: 31.10.2027

Dacă ați cumpărat unul dintre produsele enumerate mai sus, duceți-l înapoi în magazinul Auchan, Kaufland sau Selgros, de unde l-ați achiziționat, pentru a primi înapoi contravaloarea produsului, fără a fi necesară întotdeauna prezentarea bonului fiscal, transmite ANSVSA.

Editor: IFA