Zece persoane au murit şi alte cel puţin 12 au fost rănite, după ce doi indivzi au deschis focul duminică pe plaja Bondi din Sydney. Poliția din New South Wales a anunțat că operațiunea este în desfășurare și a cerut oamenilor să evite zona.
Incidentul a avut loc în timpul unui eveniment care celebra festivalul evreiesc Hanuka, iar martorii au relatat scene de haos, cu victime întinse pe plajă și sânge peste tot. Doi suspecţi au fost reţinuţi.
Inițial, un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță din New South Wales a declarat că 13 persoane au fost transportate la spital. Ulterior, poliția a confirmat că zece persoane au fost ucise, între acestea fiind și unul dintre atacatori.
Un reprezentant al Consiliului Executiv al Evreilor din Australia a anunțat că atacul a avut loc în momentul în care pe plaja Bondi era în desfășurare un eveniment pentru celebrarea Hanuka. Acesta a adăugat că, după părerea sa, atacul a fost țintit.
Editor: IFA














