You are currently viewing FC Pucioasa, victorie se senzație în ultimul meci din acest an. Dâmbovițenii au „detonat” bomba cu Ștefăneștii de Jos

FC Pucioasa, victorie se senzație în ultimul meci din acest an. Dâmbovițenii au „detonat” bomba cu Ștefăneștii de Jos

FC Pucioasa a obținut o victorie senzațională în ultimul meci din acest an! Într-o deplasare dificilă, divizionara C dâmbovițeană s-a prezentat excepțional pe teren și a trecut la scor de neprezentare de CSL Ștefăneștii de Jos.

Într-o dispută în care aproape nimeni nu le dădea șanse la victorie, puciosenii s-au impus cu un categoric 3-0. Golurile au fost marcate de Ioniță „Maradona”, Tibi Calofir și Damian Băicoianu.

A fost a patra victorie obținută de Pucioasa în acest sezon, dar și cea mai valoroasă din actuala stagiune. Cu doar 13 puncte acumulate, echipa din Dealul „Patrana” încheie anul pe ultimul loc în serie. În primul joc de anul viitor, Pucioasa va înfrunta pe CSO Băicoi.

M.I.