Comunitatea din Aninoasa a găzduit ieri o întâlnire dedicată tinerilor și implicării civice, în cadrul evenimentului „Seara Tinerilor”, la care au participat aproximativ 40 de tineri din localitate, alături de participanți ai programului Erasmus+. A fost o seară construită în jurul dialogului, schimbului de idei și conturării viitoarelor inițiative locale.
Pe parcursul evenimentului, partenerii „Be You” au prezentat activitățile desfășurate pe parcursul anului 2025, iar voluntarii din Corpul European de Solidaritate au împărtășit experiențele acumulate atât în România, cât și în comuna Aninoasa. Momentele de discuții au fost completate de sondaje și consultări care au urmărit identificarea nevoilor și intereselor tinerilor, în vederea stabilirii programului de activități pentru anul 2026.
Un rezultat important al întâlnirii îl reprezintă formarea noului grup de inițiativă „Upgrade Aninoasa 2.0”, care va contribui la dezvoltarea proiectelor dedicate tinerilor și la consolidarea rolului acestora în viața comunității.
Primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae, a transmis mulțumiri tuturor participanților și partenerilor pentru implicare și deschidere, subliniind că astfel de întâlniri reprezintă baza unui viitor construit împreună.

AUTOR: F.S
















