You are currently viewing Administratorul public al municipiului Bacău și alți angajați din Primărie, trimiși în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Administratorul public al municipiului Bacău și alți angajați din Primărie, trimiși în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Administratorul public al municipiului Bacău, alături de inspectori de specialitate din Primăria Bacău şi mai mulţi administratori ai unor societăţi comerciale au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, într-un dosar care vizează modul de decontare a patru contracte finanţate din fonduri europene, încheiate de municipalitate pentru realizarea a 13 parcări publice de biciclete cu sistem de acces RFID. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 6,3 milioane de lei.

Deși acestea nu erau finalizate, cei 24 de inculpați au avizat plățile pentru decontarea lucrărilor, susținând în mod fals că acestea au și fost terminate.

DNA subliniază că “facturile emise de societățile comerciale inculpate și toate documentele justificative aferente acestora ar conține mențiuni necorespunzătoare realității, în sensul că au fost livrate echipamentele conform specificațiilor tehnice la data plății, au fost recepționate sau puse în funcțiune, în fapt fiind aduse la fața locului doar anumite părți componente care nu puteau fi achitate. Raportat la prevederile contractelor de finanțare, cheltuielile în cadrul celor patru proiecte ar fi fost eligibile pentru decontare europeană doar dacă erau efectuate și plătite până la data de 31 decembrie 2023. Ulterior acestei date, sumele achitate deveneau neeligibile și trebuia suportate de la bugetul local al municipiului Bacău.” În plus, s-a constat că o parte a materialelor nu corespundeau.

În ciuda acestei situații, al finalul lunii decembrie 2023, cheltuielile aferente în valoare de 6.279.713 lei (TVA inclus) ar fi fost decontate integral din fondurile municipiului Bacău, urmând a se solicita rambursarea acestor cheltuieli din fonduri europene în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020.

Inculpații sunt: Piștea Ciprian-Octavian, administrator public al municipiului Bacău, care este acuzat de abuz în serviciu, tentativă în formă continuată la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Fediuc Ionel, Țurcanu Cristinel-Asrian, ambii consilieri superiori, Ghervan Cătălin, urbanist, Niculescu Iuliana Anronina, consilier superior și Vătămănescu Gheorghoță-Costel, inspector de specialitate, toți în cadrul Primăriei municipiului Bacău sunt acuzați de abuz în serviciu, tentativă în formă continuată sau simplă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (complicitate sau autorat) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (primii trei menționați);

Firmele implicate sunt: S.C. GAVCONS TEHNIC S.R.L., S.C. VAMIBCONS S.R.L., S.C. BVA LOGISTIK S.R.L., S.C. TRUST G.P S.R.L și S.C. SERVICII PC S.R.L. Administratorii acestora și alți angajați sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și/sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârșite în formă simplă și/sau continuată.

Editor: IFA