Atmosfera sărbătorilor de iarnă a cuprins Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, unde colindătorii au fost primiți ca vestitori ai Crăciunului. Momentul a adus în prim-plan tradițiile, emoția și valorile care definesc comunitatea locală, dincolo de ritmul cotidian al activităților instituționale.
Reprezentanții CCIA Dâmbovița au subliniat semnificația acestor momente, arătând că „la Camera de Comerț Dâmbovița, colindătorii nu sunt doar vestitori ai sărbătorilor, ci purtători de emoție, tradiție și lumină”. Potrivit instituției, glasurile copiilor au readus „bucuria copilăriei și amintirea obiceiurilor care ne strâng laolaltă”.
În același mesaj, Camera de Comerț Dâmbovița a evidențiat rolul tradițiilor în viața comunității. „Fiecare colind ne reamintește că adevărata bogăție a unei comunități stă în oameni, în gesturi simple și în puterea de a păstra vii valorile care ne definesc. Cu inimile deschise, am primit colindătorii ca pe un dar al sărbătorilor și ca pe un semn că spiritul Crăciunului trăiește prin cei care îl duc mai departe, din generație în generație”.

AUTOR: F.S.
















