Spiritul sărbătorilor de iarnă a prins contur, la Titu, în cadrul Târgului de Crăciun organizat de Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu”. Evenimentul, ajuns la cea de-a patra ediție, a adus în prim-plan creativitatea și implicarea copiilor, într-un cadru care a pus accent pe educație, comunitate și bucuria lucrurilor simple.
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, prezent la eveniment, a subliniat importanța acestor inițiative pentru viața comunității.
„Am simțit, din nou, cât de frumos prinde viață spiritul Crăciunului atunci când copiii sunt în centrul comunității”, a transmis edilul, apreciind atmosfera creată în cadrul târgului.
„Creațiile copiilor nu au fost doar obiecte frumoase, ci expresia muncii lor, a imaginației și a emoției puse în fiecare detaliu”, a arătat Laurențiu Costache, felicitându-i pe elevi pentru implicare și pentru mesajul transmis prin lucruri simple.
Primarul a evidențiat, totodată, rolul esențial al adulților care stau în spatele acestor reușite.
„În spatele acestor momente se află părinți care susțin, încurajează și cred necondiționat, dar și profesori care, zi de zi, îi ghidează cu răbdare și responsabilitate”, a precizat acesta.
În final, edilul a punctat valoarea educației și a implicării în construirea unei comunități solide.
„Sunt momente care ne amintesc că adevărata valoare a unei comunități se construiește prin educație, implicare și prin grija față de copii — acolo unde viitorul prinde contur”.

AUTOR: F.S.
















