You are currently viewing Medic de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în arest la domiciliu pentru luare de mită

Medic de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în arest la domiciliu pentru luare de mită

Un medic ortoped de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, după ce ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea mită, pentru a realiza o operație de fractura de șold unei paciente.

Medicului i-a fost organizat un flagrant de către procurori, miercuri, 17 decembrie, când a fost surprins în timp ce lua 500 de lei de la aparținătorul unei paciente pe care urma să o opereze. Potrivit anchetatorilor, suma respectivă a fost a doua tranșă primită, după ce a mai primit 500 de lei de la familia pacientei, în data de 15 decembrie. Medicul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi procurorii au cerut arest preventiv, iar instanța de judecată a decis plasarea în arest la domiciliu a inculpatului. Conducerea Spitalului Județean de Urgență a decis suspendarea contractului individual de muncă al doctorului și transmite că nu poate da alte informații despre caz, fiind o anchetă penală la mijloc.

,,În data de 17.12.2025 procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale au organizat şi prins în flagrant pe inculpatul J.S.T. (medic în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău) în timp ce primea suma de 500 lei (a doua tranşă din suma de 1.000 lei, prima tranşă fiind remisă în data de 15.12.2025) de la colaboratorul autorizat în cauză, pentru ca medicul, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să realizeze operația de fractură de șold a pacientei S.S., în condiții bune pentru aceasta.

În cauză se efectuează cercetări faţă de inculpatul J.S.T., sub aspectul comiterii unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale), iar prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 17.12.2025 s-a dispus luarea măsurii reţinerii pentru 24 ore.

La data 18.12.2025 procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a solicitat Tribunalului Buzău luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul J.S.T., instanţa de judecată dispunând măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile faţă de acesta.

Cauza a beneficiat de sprijinul I.P.J. Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale, Brigada de Operaţiuni Speciale Ploieşti şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Buzău.

Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se menționează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Editor: IFA