Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică se petrece astăzi, 21 decembrie, și marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv cele mai multe ore de întuneric.
Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă . El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
În timpul solstițiului de iarnă, nopțile ating cea mai mare durată din întregul an deoarece Soarele urcă foarte puțin pe cer și rămâne vizibil pentru un interval scurt. La amiază, la latitudinea medie a României, în jur de 45°, astrul se ridică la doar aproximativ 21° deasupra orizontului. În aceste condiții, ziua ajunge la minimul anual – în București, aproximativ 8 ore și 50 de minute – în timp ce noaptea atinge durata maximă, de aproape 15 ore și 10 minute.
Cuvântul solstițiu provine din latinescu „solstitium”. Este format din „sol”, care se traduce prin „soare” și „sitium”, derivat al cuvântului „stiti”, care înseamnă „a se opri”. De aici și definiția cuvântului prin “soare nemișcat”.
Editor: IFA
















