You are currently viewing Ceremonie militară și religioasă la Târgoviște, astăzi, de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății

Ceremonie militară și religioasă la Târgoviște, astăzi, de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății

Ziua de 22 decembrie are o semnificație aparte în istoria recentă a României, marcând momentul decisiv al Revoluției din 1989 și începutul drumului spre libertate și democrație. La 36 de ani de la acele evenimente, autoritățile din județul Dâmbovița organizează, astăzi, o ceremonie publică de comemorare a victimelor Revoluției și de omagiere a celor care au contribuit la schimbarea regimului comunist.

Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița și Garnizoana Târgoviște invită cetățenii să participe la ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Evenimentul va avea loc la Troița din Piața Mihai Viteazul din Târgoviște și va începe la ora 10:00.

Potrivit programului oficial, între orele 09:30 și 10:00 va fi realizat dispozitivul pentru ceremonial și va fi instalată garda de onoare. Ceremonia va continua cu primirea onorului de către prefectul județului Dâmbovița, intonarea Imnului de Stat al României și oficierea serviciului religios.

Momentul central îl va constitui depunerea de coroane și jerbe de flori, în memoria eroilor Revoluției din Decembrie 1989. Ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor comemorative organizate anual la Târgoviște, oraș cu o încărcătură simbolică aparte în contextul Revoluției Române, și reprezintă un prilej de reculegere și reflecție asupra valorilor pentru care s-a luptat în decembrie 1989.

AUTOR: F.S.