You are currently viewing Cupa „Moș Crăciun” la judo – emoție, curaj și spirit de competiție la CSȘ Târgoviște!

Cupa „Moș Crăciun” la judo – emoție, curaj și spirit de competiție la CSȘ Târgoviște!

Weekendul trecut, la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște,  judocanii de la grupele de începători au urcat pe tatami în cadrul competiției Cupa „Moș Crăciun”, unde au demonstrat voință, determinare, dârzenie, tehnică și strategie de luptă, luptând cu ambiție pentru a ocupa un loc pe podium.

Această competiție a fost o adevărată sărbătoare a sportului, emoțiilor și bucuriei de a concura, oferind celor mici ocazia de a face primii pași într-un cadru organizat și motivant. Antrenorii secției de judo de la CSȘ Târgoviște sunt Romel Mușa și Dragoș Gogu.

„Cupa „Moș Crăciun” – emoție, curaj și spirit de competiție la CSȘ Târgoviște. Mulțumim părinților pentru implicare, susținere și încredere! Felicitări micilor noștri sportivi pentru curaj și dăruire! Le dorim mult succes și rezultate frumoase în competițiile viitoare! C.S.Ș. Târgoviște continuă să promoveze excelența și performanța în sportul de performanță”, au transmis la finalul competiției reprezentanții Clubului Sportiv Școlar Târgoviște.

M.I.