Steven Sadettin Saran, om de afaceri și președintele clubului sportiv Fenerbahçe , a fost reținut miercuri în legătură cu o anchetă privind drogurile .
Saran se confruntă cu acuzații de consum și facilitare a consumului de droguri, a anunțat reprezentanții Parchetului din Istanbul, într-o declarație scrisă.
Autorităţile turce au început să-l ancheteze pe Saran săptămâna trecută, ca parte a unei operaţiuni mai ample privind presupusul consum de droguri, care a dus la arestarea sau citarea a zeci de artişti, personalităţi ale reţelelor de socializare, jurnalişti şi oameni de afaceri.
Au fost prelevate probe de păr de la numeroase persoane investigate pentru testare antidrog, iar proba lui Saran a ieşit pozitivă, a relatat miercuri agenţia turcă de presă Anadolu.
Mass-media oficială din Turcia nu a specificat tipul de drog, dar ziarul de opoziţie Sozcu susţine că testul a fost pozitiv la cocaină.
Saran a negat vehement că ar fi consumat cocaină şi a anunţat că va repeta testele la un laborator privat.
„Nu am folosit niciodată în viaţa mea substanţa pentru care se spune că a ieşit pozitiv la laboratorul criminalistic”, a declarat el.
„Nu numai că nu am folosit-o, dar nici măcar nu am văzut-o de aproape”, a scris Saran într-un comunicat pe reţelele de socializare.
„Aceste afirmaţii reprezintă o campanie de denigrare împotriva mea, menită să distrugă instituţiile pe care le reprezint”, a afirmat omul de afaceri.
„Cred cu tărie că adevărul va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu și că procesul se va încheia într-un mod corect și transparent, în cadrul statului de drept”, a spus el.
Casa lui Saran a fost percheziționată pe 19 decembrie, în cadrul unei anchete ample privind drogurile, în care au fost implicate numeroase persoane, inclusiv jurnaliști cunoscuți, personalități ale rețelelor sociale și oameni de afaceri.
Saran, un om de afaceri de succes în vârstă de 61 de ani, cu cetăţenie turcă şi americană, deţine Saran Holding, un conglomerat activ în domenii ca mass-media sportivă, industria cinematografică şi turismul.
El a devenit preşedinte la Fenerbahce, al doilea cel mai de succes club de fotbal din Turcia, în luna septembrie a acestui an, printr-un vot strâns împotriva predecesorului său, omul de afaceri Ali Kog.
Editor: IFA
















