You are currently viewing Vizită arhierească la Hotel Peștera. Valentin Calcan: Ne leagă aceeași tradiție, începută în jurul Mănăstirii, și dusă mai departe astăzi cu același respect pentru om, pentru munte și pentru valorile spirituale ale acestui loc

Vizită arhierească la Hotel Peștera. Valentin Calcan: Ne leagă aceeași tradiție, începută în jurul Mănăstirii, și dusă mai departe astăzi cu același respect pentru om, pentru munte și pentru valorile spirituale ale acestui loc

În inima Munților Bucegi, într-o zonă care atrage anual mii de turiști dornici să descopere peisaje alpine, spiritualitate și tradiții, Hotelul Peștera a primit astăzi vizita Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, însoțit de Pc. Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Un punct de reper pentru turismul montan dâmbovițean, hotelul se află la doar câteva sute de metri de Mănăstirea Peștera Ialomiței, obiectiv inclus frecvent în traseele celor care urcă în zona Peștera–Padina. Vizita arhierească a avut astfel o dublă semnificație, întâlnirea cu echipa hotelului și reconfirmarea legăturii istorice dintre așezarea monahală și ospitalitatea dezvoltată în jurul ei.

În cadrul discuțiilor, Valentin Calcan, proprietarul Hotelului Peștera Wellness & Spa, a subliniat rolul spiritual, istoric și comunitar al Mănăstirii Peștera pentru întreaga zonă montană.

„Am reafirmat importanța Mănăstirii Peștera atât pentru comunitatea noastră în general, pentru dezvoltarea Stațiunii Peștera-Padina, cât și pentru noi în special”, a transmis acesta.

Valentin Calcan a amintit și tradiția îndelungată a ospitalității din zonă, continuată în prezent prin complexul hotelier ridicat în Poiana Crucii, la câteva sute de metri de lăcașul monahal.

„Hotelul Peștera Wellness & Spa, construit în Poiana Crucii, la câteva sute de metri de Sfânta Mănăstire, continuă o tradiție în ospitalitate de peste 100 de ani. Și atunci, ca și acum, ne leagă împreună nu numai numele «Peștera», ci și tradiția. O tradiție începută odinioară, în jurul Mănăstirii, din nevoia de a primi pelerini și oaspeți, și dusă mai departe astăzi cu același respect pentru om, pentru munte și pentru valorile spirituale ale acestui loc”, a precizat acesta.

La întâlnire au mai participat Pcuv. Arhimandrit Calinic, starețul Mănăstirii Peștera, Pr. Marian Vîlciu, prorector al Universității „Valahia”, și Pr. Ștefan Florea, decanul Facultății de Teologie și Științele Educației din Târgoviște.

AUTOR: F.S.