You are currently viewing Actorul Adrian Titieni este noul manager interimar al Teatrului Național din București

Actorul Adrian Titieni este noul manager interimar al Teatrului Național din București

Actorul Adrian Titieni va fi noul manager interimar al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, începând cu data de 1 ianuarie 2026, a anunţat marţi ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, potrivit Agerpres.

Vă anunţ că interimatul pentru 120 de zile, începând de poimâine, 1 ianuarie, va fi preluat de domnul Adrian Titieni. Nu cred că trebuie să vi-l prezint, nici de unde vine, nici încotro se îndreaptă, nu cred că trebuie să analizăm activitatea lui de până acum, pentru că eu cred că toată lumea o cunoaşte, şi cei care nu ar cunoaşte acest portofoliu oricum nu ar putea fi luminaţi de mine, oricât aş discuta despre cariera, activitatea şi palmaresul domnului Titieni”, a spus ministrul Culturii.

Ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, i-a mulţumit lui George Călin pentru modul în care a condus TNB, afirmând că acesta a fost o „rara avis în managementul instituţiilor publice de cultură”.

Managerul interimar al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, George Călin, şi-a anunţat marţi plecarea de la conducerea instituţiei „din considerente personale”.

Editor: IFA