You are currently viewing Casă în flăcări în localitatea Valea Lungă! Pompierii au intervenit!

Casă în flăcări în localitatea Valea Lungă! Pompierii au intervenit!

La data de 2 ianurie 2026, pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au intervenit în localitatea Valea Lungă – Ogrea pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni, precum și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Târgoviște. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.