Societatea de Distribuție a Energiei Electrice anunță situația actualizată a avariilor înregistrate în cursul zilei de marți, 6 ianuarie 2026, ca urmare a fenomenelor meteo extreme din ultimele zile.
La nivelul întregului areal DEER sunt afectate 28 de localități și comune, fiind nealimentate 188 posturi de transformare. Peste 50 de echipe operative sunt mobilizate în teren și intervin pentru identificarea și remedierea defecțiunilor.
În județul Dâmbovița este raportată o avarie în zona Muscel, unde 20 de utilizatori sunt nealimentați în prezent.
Se lucrează în continuare în județele Satu Mare — unde localitatea Livada are 1.270 de consumatori afectați — și Alba, unde numeroase localități montane și izolate însumează 6.430 de utilizatori fără energie electrică. În județul Prahova, 287 de utilizatori din zona Scăeni sunt în continuare afectați.
Distribuție Energie Electrică România transmite că intervențiile vor continua până la restabilirea alimentării în toate zonele afectate, echipele fiind sprijinite de autoritățile locale și județene.
Compania recomandă utilizatorilor să verifice informațiile privind situația rețelei prin intermediul canalelor digitale disponibile, pentru a evita aglomerarea liniilor telefonice:
– harta interactivă a întreruperilor: https://www.distributie-energie.ro/intreruperi-deer/
– formularul online pentru sesizarea deranjamentelor: https://www.distributie-energie.ro/deranjamente/
– aplicația ChatVolt, care oferă notificări și actualizări rapide.
AUTOR: F.S.
















