Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița avertizează populația în contextul înrăutățirii vremii, anunțate de Administrația Națională de Meteorologie, subliniind că prognoza vizează în special zona înaltă a județului Dâmbovița. Începând din această seară, de la ora 18:00, vremea va intra într-un proces accentuat de răcire și instabilitate, iar până joi, 8 ianuarie, ora 12.00, o mare parte din țară se va afla sub cod galben de vreme severă.
Potrivit informării, la început, în Banat, Crișana și Maramureș, precipitațiile vor deveni tot mai consistente, predominant sub formă de ninsoare, urmând ca ulterior acestea să se extindă și în nordul și vestul Transilvaniei. Din noaptea de miercuri spre joi, vântul se va intensifica în Carpații Meridionali și de Curbură, inclusiv în masivele din nordul județului Dâmbovița, cu rafale de 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri pot fi atinse viteze de 70–85 km/h. În aceste condiții, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea semnificativ.
În același interval, în zonele mai joase din Transilvania și Moldova, precipitațiile vor fi temporar mixte, existând risc de formare a poleiului.
Reprezentanții ISU Dâmbovița recomandă evitarea deplasărilor neesențiale, în special în zona montană și pe drumurile afectate de viscol, precum și informarea permanentă asupra condițiilor meteo și a stării carosabilului înainte de plecarea la drum.
AUTOR: F.S.
















