Sorana Cîrstea a părăsit competiția de la Brisbane după ce a fost învinsă, joi, în optimile de finală, de liderul mondial, Aryna Sabalenka. Jucătoarea din Belarus s-a impus în două seturi, 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 19 minute.
Pentru Sorana Cîrstea, aflată pe locul 41 WTA, confruntarea cu principala favorită a turneului Brisbane International a reprezentat un nou episod dintr-o rivalitate echilibrată. După această partidă, Sabalenka conduce cu 2-1 în meciurile directe, românca reușind să se impună în 2023, în sferturile de finală de la Miami Open, în timp ce bielorusa și-a luat revanșa în același an, la Madrid Open.
La finalul meciului, Aryna Sabalenka a apreciat nivelul jocului prestat de sportiva română. „Este o jucătoare incredibilă, care mă împinge mereu foarte tare. Mai ales în setul al doilea, a fost cu adevărat grozav ce a venit din partea ei. Sunt super fericită că am reușit să închei acest meci în seturi. Am încercat doar să mă concentrez pe jocul meu și pe lucrurile pe care trebuia să le fac pentru a obține victoria”, a declarat liderul mondial.
Pentru parcursul de la Brisbane, Sorana Cîrstea va încasa un premiu de 19.909 dolari și 60 de puncte WTA. Următoarele obiective ale jucătoarei române sunt turneul de la Adelaide International și apoi primul Grand Slam al anului, Australian Open.
AUTOR: F.S.
















