La început de an parcă aerul devine mai greu. Nu din cauza frigului, ci din cauza listei invizibile de „ar trebui”. Ar trebui să fiu mai organizată. Mai disciplinată. Mai productivă. Mai slabă, mai bogată, mai sigură pe mine. Rezoluțiile de An Nou vin, de multe ori, cu o presiune care seamănă mai degrabă cu un test decât cu un nou început.
Anul acesta, am decis să nu-mi mai fac rezoluții. Nu pentru că nu vreau să evoluez sau pentru că m-aș fi resemnat, ci pentru că mi-am dat seama că obiectivele mari, rigide, puse pe hârtie cu mult entuziasm în ianuarie, ajung adesea să mă obosească mai mult decât să mă motiveze. Devin încă un motiv de vinovăție atunci când viața, așa cum o știm, imprevizibilă, imperfectă, nu se aliniază cu planul meu frumos structurat.
În schimb, aleg intențiile. Pentru mine, intențiile sunt mai blânde. Nu cer performanță, ci prezență. Nu cer rezultate spectaculoase, ci onestitate. Sunt mai puțin despre „ce vreau să obțin”, și mai mult despre „cum vreau să trăiesc”. Anul acesta vreau să trăiesc mai încet. Nu în sensul de a o face mai puțin, ci de a nu mă mai grăbi inutil. De a nu mai transforma fiecare zi într-o cursă contra cronometru. Vreau dimineți în care să beau cafeaua fără să verific telefonul din reflex. Vreau pauze reale, nu doar momente în care corpul e oprit, dar mintea aleargă mai departe. Vreau să mă ascult mai mult. De pildă, să dorm când sunt obosită, fără să mă judec. Să mănânc fără grabă, fără calcule obsesive. Să accept că sunt zile în care energia e scăzută și asta nu spune nimic rău despre mine. Nu trebuie să fiu mereu „în priză”, nu trebuie să fiu mereu productivă ca să fiu valoroasă.
Anul acesta vreau mai multă liniște. Nu liniștea perfectă, fără zgomot sau probleme, ci liniștea interioară care vine din a nu mai lua totul personal. Din a pune limite mai clare. Din a spune „nu” fără explicații lungi și „da” fără teamă. Din a nu mă mai compara constant cu alții, mai ales cu versiuni atent editate pe internet. Vreau să fiu mai blândă cu mine. Să nu mai vorbesc cu mine într-un mod în care nu aș vorbi niciodată cu cineva drag. Să nu mai transform greșelile în etichete. Să nu mai cred că fiecare pas înapoi anulează tot drumul parcurs. Blândețea nu înseamnă stagnare, înseamnă să crești fără violență interioară.
Anul acesta vreau să fiu prezentă. Să observ mai mult și mai multe. Să fiu acolo, cu adevărat, în conversații, în momente simple, în zile obișnuite. Să nu trăiesc mereu cu gândul la ce urmează sau la ce n-am făcut încă. Viața se întâmplă acum, nu într-o variantă ideală din viitor. Poate că intențiile mele nu se pot bifa pe o listă, nu pot fi măsurate în cifre sau grafice, dar le pot simți în felul în care respir, în felul în care reacționez, în felul în care mă întorc la mine, iar și iar. Anul acesta nu vreau să demonstrez nimic. Vreau doar să trăiesc mai bine cu mine, iar pentru moment, asta este suficient. Și vă invit să faceți același lucru!
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.
