You are currently viewing Peste 12.000 de elevi dâmbovițeni vor primi zilnic hrană gratuită, prin Programul „Masă sănătoasă”

Peste 12.000 de elevi dâmbovițeni vor primi zilnic hrană gratuită, prin Programul „Masă sănătoasă”

Ministerul Educației și Cercetării continuă, în 2026, implementarea Programului Național „Masă sănătoasă”, cu o alocare bugetară de 1,531 miliarde de lei. Potrivit informațiilor oficiale, fondurile necesare derulării programului sunt repartizate către unitățile administrativ-teritoriale în funcție de numărul de beneficiari aprobat prin hotărâre de guvern.

La nivel național, peste 1.400 de unități de învățământ au fost incluse în program, iar numărul estimat al copiilor care vor primi zilnic sprijin alimentar este de aproape 550.000. Lista școlilor, numărul de beneficiari și sumele repartizate pe județe au fost publicate în Monitorul Oficial.

În județul Dâmbovița, Programul Național „Masă sănătoasă” va fi implementat în 35 de unități de învățământ, cu un număr total de 12.278 de beneficiari, potrivit situației centralizate la nivel național. Unitățile incluse sunt din orașul Răcari și din mai multe comune ale județului, printre care Dărmănești, Dragomirești, Glodeni, Gura Șuții, Lucieni, Mănești, Bezdead, Bilciurești, Brănești, Buciumeni, Cornești, Crângurile, Doicești, Gura Ocniței, Ludești, Pietroșița, Potlogi, Răzvad, Tătărani, Uliești, Vlădeni, Aninoasa, Cândești, Gura Foii, Iedera, Malu cu Flori, Mogoșani, Morteni și altele.

Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la cursuri și presupune acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, în cazul în care aceasta nu poate fi asigurată, un pachet alimentar. Conform proiectului de ordonanță lansat de Ministerul Educației, valoarea alocației zilnice per beneficiar a fost majorată la 16,5 lei, față de 15 lei anul trecut.

Programul se desfășoară pe durata cursurilor, în funcție de structura anului școlar, însă nu acoperă vacanțele și zilele libere legale.

AUTOR: F.S.