You are currently viewing Asociația Help Autism anunță construirea unui centru multifuncțional pentru copii la Bezdead

Asociația Help Autism anunță construirea unui centru multifuncțional pentru copii la Bezdead

Asociația Help Autism anunță lansarea unui proiect de infrastructură socială în județul Dâmbovița, care vizează construirea unui centru multifuncțional incluziv în comuna Bezdead. Investiția are o valoare totală de 11,52 milioane lei, din care 11,36 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Potrivit informațiilor transmise de asociație, proiectul se numește „Construire centru multifuncțional incluziv, cu dotări sportive și culturale, facilități de cazare și masă pentru copii, amenajări exterioare și racordare la utilități” și va fi implementat în perioada noiembrie 2025 – noiembrie 2029. Finanțarea este asigurată prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS), cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și al Fondului Social European Plus (FSE+).

Reprezentanții Help Autism precizează că obiectivul principal al investiției îl reprezintă prevenirea abandonului școlar, reducerea izolării sociale și creșterea accesului la resurse și servicii, în special pentru copii vulnerabili.

„Acest proiect este mai mult decât o simplă investiție: este un angajament pentru viitorul comunității Bezdead. Fiecare copil merită să se dezvolte într-un mediu sigur și motivant, iar centrul pe care îl construim va oferi gratuit acces la educație, activități culturale, sprijin emoțional, creând astfel oportunități pentru o viață mai bună”, a declarat Daniela Bololoi, președinte Help Autism.

Centrul multifuncțional va include spații educaționale, culturale și sportive, precum și facilități moderne de cazare și masă. Prin implementarea proiectului, 280 de copii și 100 de părinți vor beneficia de servicii integrate gratuite, care includ consiliere socială, psihologică și educațională, activități sportive și culturale, campanii de informare și sprijin pentru integrarea în comunitate.

Asociația menționează că în primii doi ani ai proiectului va fi construit centrul, iar serviciile sociale integrate vor fi oferite pe o perioadă de 31 de luni, cu intenția de a continua și după finalizarea finanțării.

„Prin finanțarea FEDR, Centrul Multifuncțional din Bezdead contribuie semnificativ la incluziunea socio-economică a comunităților defavorizate, iar prin FSE+ susține accesul egal la servicii de calitate, de la locuire și îngrijire până la protecție socială modernizată și servicii adaptate persoanelor vulnerabile, inclusiv copiilor cu nevoi speciale”, arată Help Autism.

Help Autism este una dintre cele mai cunoscute organizații dedicate sprijinului copiilor și adolescenților diagnosticați cu tulburare de spectru autist (TSA) din România. Potrivit datelor prezentate, organizația susține peste 3.600 de copii și adolescenți prin programe de terapie și integrare, în cadrul celor șapte centre specializate, dar și la domiciliu, dezvoltând inclusiv programe de formare și campanii de conștientizare.

AUTOR: F.S.