Primarul comunei Vulcana-Pandele, George Rotaru, a transmis o informare privind stadiul lucrărilor aflate în derulare la nivelul localității, precizând că activitatea pe șantiere a fost reluată, chiar dacă vremea nu este fcea mai prietenoasă. Edilul spune că decizia a fost luată pentru a nu pierde timp în implementarea proiectelor de infrastructură și investiții publice.
Edilul face apel la înțelegerea localnicilor, în contextul în care lucrările pentru rețeaua de apă uzată, vor genera restricții de trafic în următoarea perioadă.
„Străzile Maistoru și Rosoilor: Au început lucrările pentru rețeaua de apă uzată. Din păcate, acest lucru vine la pachet cu restricții de trafic pe acest tronson, probabil pentru următoarele 60 de zile”, a precizat edilul, menționând că măsura este necesară pentru modernizarea infrastructurii.
În ceea ce privește lucrările la Drumul Județean, primarul a anunțat reluarea activității. „Constructorul s-a întors pe teren. Se lucrează chiar și în aceste condiții meteo dificile pentru a avansa”, a transmis George Rotaru.
De asemenea, lucrările au fost reluate și la grădiniță, proiect la care administrația locală își propune finalizarea cât mai rapidă, în beneficiul celor mai mici locuitori și al părinților acestora.
„Vă asigur că monitorizez personal, atât eu cât și colegii, evoluția acestor proiecte și voi face tot posibilul ca termenele să fie respectate”, a mai transmis primarul comunei Vulcana-Pandele.
AUTOR: F.S.














