Uniunea Județeană Sanitas Dâmbovița reacționează după apariția, în transparență decizională, a unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Potrivit organizației sindicale, documentul vizează „adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale” și modificarea unor acte normative, însă ar avea efecte directe asupra veniturilor din sistemul sanitar și din asistență socială.
Sanitas Dâmbovița susține că proiectul ar însemna „reducerea cu 10% a veniturilor din sistemul sanitar și cel de asistență socială, în 2026”, fapt pe care îl cataloghează drept o măsură cu impact major asupra funcționării celor două domenii.
„Reducerea cu 10% a veniturilor din sistemul sanitar și cel de asistență socială, în 2026, nu este doar o eroare administrativă, ci un act de sabotaj la adresa siguranței naționale”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a Uniunii Județene Sanitas Dâmbovița.
Organizația prezintă mai multe argumente împotriva inițiativei, printre care riscul de accentuare a deficitului de personal și accelerarea plecărilor din sistem. În același mesaj, sindicatul vorbește despre un „exod” al specialiștilor, afirmând că o astfel de scădere a veniturilor, corelată cu inflația, ar putea deveni un factor decisiv pentru migrarea personalului medical și a personalului de îngrijire.
Sanitas Dâmbovița semnalează și un posibil impact asupra medicinei de familie, în special în mediul rural, și critică modificări privind structura de plată. În mesaj se menționează că „prin modificarea structurii de plată (scăderea la 25% a plății per capita), statul forțează medicii de familie să devină «normatori» de servicii”, iar o reducere suplimentară de fonduri ar putea afecta funcționarea cabinetelor în localitățile mici.
De asemenea, sindicatul avertizează că măsura ar putea amplifica tensiunile sociale și ar putea duce la proteste și blocaje în sistem, invocând poziția Federației Sanitas: „Grevele și protestele anunțate de Federația Sanitas nu sunt doar revendicări sindicale, ci un strigăt de disperare”.
Postarea publicată de Uniunea Județeană Sanitas Dâmbovița se încheie cu un avertisment dur, „Veți răspunde în fața familiilor celor sacrificați (atât salariați, cât și pacienți/beneficiari) pentru incompetența administrării unor sisteme vitale!”
AUTOR: F.S.














