Victorie senzațională a tricolorelor U18, miercuri, în cadrul turneului de calificare pentru Campionatul European U18, de la Sofia. România a învins Serbia cu 3-2, la capătul unei dispute incredibile. Româncele au revenit de la 1-2 la seturi, au salvat două mingi de meci și au câștigat în decisiv cu 17-15.
Pe durata întâlnirii am remarcat spiritul de luptă al fetelor noastre, determinarea și ambiția cu care s-au luptat până la final. Fiecare dintre ele merită un mare ”BRAVO”. Felicitări părinților și galeriei care au susținut echipa României, din tribune, dar și staff-ului nostru, condus de profesorul Istvan Bokor.
Bianca Cucu a fost încă o dată MVP, a făcut 29 de puncte! Dar a fost secondată excelent de Daria Ocenic 12 puncte, Briana Parasca 12, Eliz Nagy 8, Bianca Stoica 3, Nadia Blaga 2. Au mai jucat: Maria Cimbru, Andreea Bontea, Ana Budrigă, Daria Bragă, Ana Zafiu.
În mod normal, România este calificată în semifinale. Să așteptăm însă ultimul meci din grupă, dintre Turcia și Serbia. Serbia ar trebui să câștige în fața Turciei pentru a trimite România pe locul 3 în grupă.
M.I.














