You are currently viewing Echipa CS UNEFS București 1, campioană a României la spadă pentru cadeți

Echipa CS UNEFS București 1, campioană a României la spadă pentru cadeți

Echipa CS UNEFS București 1 (Andrei Lazăr, Mihai Popa, Ștefan Popa, Francesco Uberti) a cucerit duminică, la București, titlul de campioană a României la spadă cadeți, echipe masculin. Bucureștenii au dispus în finală, scor 44-29, de formația CS Satu Mare 1 (Rareș Farcaș, Szillard Kovacs, Mate Mezinger, David Molnar).

Medaliile de bronz au fost adjudecate de LPS Craiova 1 (Ștefan Corbu, Yanis Cotman, Mihai Iordache, Radu Popescu), care s-a impus cu 45-41 în fața grupării CSA Steaua București (Alexander Luca, Eduard Luca, Horia Mladin, Nicolae Ștefan Pavelescu.

În schimb, la feminin, CS Satu Mare 1 (Denisa Crișan, Jazmin Ilyes, Johanna Kurtinecz, Julia Kurtinecz) s-a impus, în finala de la București a Naționalelor de spadă cadeți echipe feminin, în fața formației CSS Quarto București 1 (Denisa Balko, Theodora Cristea, Maia Feraru, Elena Gușatu), scor 41-40.

Medaliile de bronz au fost câștigate de LPS Craiova 1 (Maria Alina Alexandrescu, Ariana Covaci, Andrada Predoi, Bianca Raicu) învingătoare cu 45-34 în finala mică, împotriva echipei CS Satu Mare 3 (Mara Mateș, Erika Silaghi, Fruzsina Tankoczi).

M.I.