You are currently viewing România, invitată de SUA să facă parte din „Consiliul Păcii” pentru Gaza

România, invitată de SUA să facă parte din „Consiliul Păcii” pentru Gaza

România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul pentru Pace condus de Donald Trump, potrivit unor surse oficiale.

Conform presei internaționale,  Donald  Trump ar fi invitat în total lideri din peste 60 de țări la nivel mondial.

Scrisoarea transmisă de Donald Trump a fost primită, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, conform informațiilor  G4Media.

Patru surse au declarat sâmbătă pentru Reuters că liderii Franței, Germaniei, Australiei și Canadei se numără printre cei invitați să facă parte din Consiliul Păcii.

Consiliul va supraveghea un comitet tehnocratic palestinian de 15 membri, responsabil de gestionarea administrativă a Gazei după război, comitet anunțat cu puțin timp înainte.

Planul prevede și trimiterea unei Forțe Internaționale de Stabilizare, care să asigure securitatea Gazei și să instruiască unități palestiniene de poliție selectate. Trump urmează să prezideze consiliul, conform informațiilor disponibile.

Editor: IFA