Un tren de mare viteză a deraiat și s-a izbit duminică de un alt tren care venea din sens opus, în sudul Spaniei. Vagoanele deraiate ale primului tren au împins al doilea tren de pe șine pe un terasament, într-o coliziune care a ucis cel puțin 21 de persoane, a anunțat Ministerul de Interne al Spaniei.
Accidentul s-a produs lângă Adamuz, în provincia Cordoba, la aproximativ 360 km sud de capitala Madrid.
Dintre cele 75 de persoane spitalizate, 15 sunt în stare gravă, a declarat reporterilor luni dimineață șeful guvernului regional din Andaluzia, Juanma Moreno.
„Gravitatea accidentului a fost foarte mare… probabil vom găsi (mai multe) cadavre”, a spus Moreno, adăugând că vor fi necesare utilaje grele pentru a îndepărta bucățile metalice avariate ale trenurilor și pentru a încerca să localizeze orice noi victime.
O înregistrare video de la fața locului, distribuită pe rețelele de socializare, i-a arătat pe salvatori scoțând pasageri din vagoanele răsucite, care se aflau întinși pe o parte, sub strălucirea reflectoarelor. Unii pasageri au ieșit pe geamuri sparte, în timp ce alții au fost transportați pe targă.
Editor: IFA














