Românii au consumat, în aceste zile geroase, mai multă energie decât în ultimii ani, iar volumul de gaze a depășit pragul psihologic de 60 de milioane de metri cubi pe zi, potrivit datelor prezentate de Bogdan Ivan, luni.
„În momentul de față tranzităm o perioadă cu temperaturi foarte reduse, suntem în medie cu aproximativ 4 grade Celsius sub media ultimilor cinci ani, ceea ce presupune automat un stres operațional suplimentar asupra sistemului energetic național. În momentul de față, astăzi am avut cel mai mare consum din această iarnă și din ultimii patru ani, 9235 MW instant, lucru care ne duce automat la o nevoie suplimentară de energie electrică. În momentul de față suntem mobilizați atât cu Hidroelectrica, care se află într-o stare foarte bună, avem un mix energetic destul de stabil pentru faptul că producem aproximativ 1.000 MW din eolian. Se asemenea, colegii de la CEO Oltenia a produc la maxim energie pe cărbune”, a detaliat Bogdan Ivan situația segmentului de energie electrică.
„Am atins praguri psihologice de 60 de milioane de metri cubi pe zi consum, ceea ce ne duce automat la nevoia tot mai mare de a ne sincroniza pe tot ce înseamnă extragere din depozite și din producție, plus pentru a echilibra în anumite intervale zona de importuri. Suntem în situația în care, astăzi, în depozitele noastre avem 59% grad de umplere la depozitele de gaze, suntem cu 10% peste media Uniunii Europene și suntem în situația în care, încă de astăzi vară, în momentul în care am decis să umplem 100% depozitele, se dovedește că a fost o decizie inspirată, pentru că astăzi, când avem aceste perioade de ger, putem să spunem că suntem pregătiți pentru a face față oricăror provocări”, a declarat Bogdan Ivan.
Ministrul a precizat că diferența de consum se acoperă din importuri.
„Păstrăm același gap (ecart – eng.)de aproximativ 1.200 MW pe importuri și cred că ceea ce este cel mai important ca oamenii de acasă să știe, pentru a evita subiecte care să creeze emoție, este faptul că România azi se află total în afara scenariului în care să ducem lipsă de energie, în afara scenariului în care să apară o defecțiune sistemică a sistemului energetic național, toată lumea este pregătită, m-am asigurat personal că fiecare dintre companiile responsabile sunt, cu toți specialiștii, pregătiți atât în zona de dispecerat, cât și în teren și în același timp le mulțumesc. Concluzia e că avem și gaze, avem și energie, funcționăm la maxim pentru a ne asigura că depășim această perioadă geloasă și în materie de gaze pot să spun că suntem cu aproximativ 170 milioane de metri cubi, depozite mai mari decât aceeași perioadă a anului trecut, deci suntem pregătiți pentru orice situație în această perioadă”, a detaliat Bogdan Ivan.
Editor: IFA














