You are currently viewing Casă în flăcări, în comuna Corbii Mari, sat Ungureni! Pompierii au intervenit!

Casă în flăcări, în comuna Corbii Mari, sat Ungureni! Pompierii au intervenit!

Vineri, 23 ianuarie, în jurul orei 08.50, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu produs la o casă în comuna Corbii Mari, sat Ungureni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, fiind afectată o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.

Incendiul a fost lichidat și s-a acționat pentru înlăturarea efectelor negative. Pentru stingerea acestuia au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Potlogi și Detașamentului Titu, cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

În urma intervenției prompte a echipajelor de urgență, flăcările au afectat doar acoperișul. Din fericire, nu au existat victime.