O autoutilitară încărcată cu deșeuri a fost depistată aseară pe raza comunei Corbii Mari. În urma intervenției autorităților, vehiculul a fost confiscat și sigilat. Primarul Ionuț Bănică a facut public incidentul și le-a transmis un avertisment celor care continuă să aducă gunoi din alte zone și să îl abandoneze în localitate.
„Aseară, angajații Primăriei au identificat în trafic o utilitară care transporta deșeuri; a fost anunțată Poliția și s-au urmat pașii legali, respectiv sancțiune, confiscarea și sigilarea mașinii. Nu se mai poate”, a declarat edilul.
Primarul spune că fenomenul este unul repetat și că răbdarea autorităților a ajuns la limită.
„Am ajuns și în punctul în care apelurile repetate la responsabilitate trebuie înlocuite cu măsuri dure. E ceva de nedescris și sunt furios că trebuie să spun asta de fiecare dată.”
Edilul subliniază că situația afectează direct oamenii din localitate.
„Aici e vorba de casele noastre, familiile noastre. Comuna Corbii Mari NU E GROAPA DE GUNOI A NIMĂNUI, să ne înțelegem! E degradant să vii și să abandonezi gunoaie în localitate, în condițiile în care am avertizat că legea privind regimul deșeurilor este foarte dură. Iar eu nu ezit să apelez la ea.”
Primarul sublinuază importanța sprijinului autorităților, dar și a comunității, pentru depistarea acestor fapte.
„Le mulțumesc tuturor celor care ne sprijină, reprezentanți MAI și GNM pentru promptitudine, precum și dumneavoastră, celor care surprindeți astfel de fapte și ni le aduceți la cunoștință.”
În final, edilul transmite un mesaj către cei care continuă astfel de practici.
„Fac un apel către alții, care se pretau la asemenea practici, să se oprească. Mai devreme sau mai târziu vor ajunge și ei în situația celor de aseară.”
AUTOR: F.S.
















