Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a publicat primele imagini ale proiectului care urmează să fie implementat la Complexul Turistic de Natație și care este gândit ca un nou punct major de atracție pentru municipiu și întreaga zonă.
Proiectul vizează construirea unui Centru de agrement acoperit, care va fi realizat în vecinătatea bazinului olimpic existent și va fi conectat de acesta printr-o pasarelă. Investiția este finanțată din fonduri europene și presupune dezvoltarea unei structuri moderne, pe trei etaje, dedicată agrementului, relaxării și activităților recreative pentru toate categoriile de vârstă.

Potrivit informațiilor prezentate de edil, noul centru va include o plajă interioară și o piscină principală, piscine minerale, jacuzzi, zonă de tobogane, piscină cu valuri, piscină pentru copii, loc de joacă cu apă, grădini interioare, saune uscate și umede, salină, dar și o zonă de tip foodcourt. Conceptul este gândit astfel încât să poată funcționa pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile meteo.
Prin această investiție, administrația locală urmărește extinderea și diversificarea ofertei de agrement a municipiului Târgoviște, consolidând rolul Complexul Turistic de Natație Târgoviște ca pol regional de sport, recreere și turism urban.
Reprezentanții administrației locale au subliniat că proiectul se află în etapa de implementare și face parte din strategia de valorificare a infrastructurii existente prin investiții cu impact pe termen lung asupra calității vieții și atractivității orașului.

AUTOR: F.S.

















