You are currently viewing Primăria Petrești cere intervenții urgente pe DN61. Primarul Lucian Daniel Andrei: Tratăm această situație ca pe o prioritate

Primăria Petrești cere intervenții urgente pe DN61. Primarul Lucian Daniel Andrei: Tratăm această situație ca pe o prioritate

Primăria comunei Petrești a demarat proceduri oficiale pentru remedierea stării avansate de degradare a DN61, pe sectorul de drum care traversează localitatea. Deși drumul se află în administrarea autorităților naționale, administrația locală a sesizat instituțiile competente și solicită intervenții în regim de urgență.

Primarul comunei Petrești, Lucian Daniel Andrei, a precizat că autoritatea locală a făcut toate demersurile necesare pentru a urgenta reabilitarea sectorului afectat.

Doresc să vă informez că Primăria Petrești a întreprins toate demersurile necesare pentru soluționarea problemei gropilor de pe DN61, sectorul ce se află pe teritoriul localității noastre. Deși drumul nu se află în administrarea noastră, ci a autorităților naționale, respectiv a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, am sesizat oficial autoritățile competente și insistăm pentru o soluționare urgentă”, a transmis edilul.

În acest sens, Primăria Petrești a înaintat o adresă oficială către Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, prin care semnalează că, pe raza comunei, în satele Greci și Gherghești, drumul național DN61 Ghimpați–Găești se află „într-o stare avansată de degradare prin apariția de gropi de mărimi medii și mari în partea carosabilă, gropi ce pun în pericol deplasarea vehiculelor”.

Potrivit documentului, administrația locală a fost informată de cetățeni că, din cauza acestor degradări, „nu de puține ori, o serie întreagă de evenimente rutiere au fost evitate la limită”, motiv pentru care se solicită intervenția urgentă a administratorului drumului „în vederea eliminării acestor gropi și pentru asigurarea unei circulații a autovehiculelor în condiții de siguranță”.

Primarul Lucian Daniel Andrei a subliniat că administrația locală tratează situația cu maximă responsabilitate.

„Depunem toate eforturile logistice și administrative necesare, mobilizându-ne pentru a urgenta procesul de reabilitare a acestui sector de drum, tratând această prioritate cu simț de răspundere”.

Primăria Petrești își exprimă speranța că solicitarea va primi un răspuns rapid din partea autorităților naționale, având în vedere riscurile la care sunt expuși zilnic participanții la trafic pe acest tronson intens circulat.

AUTOR: F.S.